Poţi să fii unul din miile de oameni din tramvai care te însoţesc în fiecare zi spre muncă, nu zii că nu dai doi bani pe el, suntem toţi o apă şi-un pământ ca fiecare are un cuvânt de spus şi-un loc în mormânt. Poate când n-ai bani te roade, dar vezi tu, ce să mai zic de ăia care-ţi ştrerg parbrizu’, sau restu’ ? Acest pesimism te macină, ai o stare de greaţă şi până şi aurolacii din colţ sunt mai plini de viaţă ca tine. Îţi dau speranţa pentru o porţie de tutun, că a fi român e o problemă de personalitate. Poate că eu sunt simplu dar înainte de toate trec peste orice când viaţa-mi pune beţe-n roate. Deci dacă eşti simplu nu căuta să creadă alţii că eşti complex c-o să pari altu’ care nu se-ncadrează-n context. Oricine-ai fi ai un rol, cine-ţi testează speranţa spune-i în faţă: „Ştii? Eu aşa-mi trăiesc viaţa”. Dacă rolul ăsta mi-a fost dat în acest joc, o să-l joc.Totul e scris, nu depinde de noroc. Că dacă eu sunt la pământ îmi mai rămâne speranţa. Zii ce vrei tu, ştii, eu aşa-mi trăiesc viaţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu